Skipper
Așa cum personajele din „Madagascar” pornesc într-o aventură plină de neprevăzut, și pentru Iarina acest spectacol a fost o călătorie cu emoții și provocări. Prima repetiție s-a încheiat cu o „sesiune” de plâns: ritmul era intens, iar Iarina a simțit că nu poate face față repetițiilor. A continuat însă, pas cu pas, să își găsească locul în echipă.
Inițial, urma să facă parte din ansamblu, dar, cu doar o săptămână înainte de premieră, regizorul Emil Pantelimon a întrebat-o dacă se simte pregătită să învețe rolul lui Skipper, șeful pinguinilor. Iarina a acceptat provocarea și a urcat pe scenă în rolul hotărâtului conducător. O aventură care a început cu lacrimi și i-a arătat că uneori curajul înseamnă să mai încerci o dată.
